Logo CV

Galerie FOTO

Click AICI

Click AICI

Salvarea ultimelor vehicule istorice de transport public din Ploiești - 2024

10/09/2024

 

TransPloiești, site dedicat transportului public din Ploiești, fondat în 2011, dorește să atragă atenția ploieștenilor și nu numai în legătură cu petiția privind salvarea vehiculelor istorice de transport public din Ploiești.

 

Află mai multe detalii accesând butonul de mai jos:

Anul 2022

Anul 2021

Click AICI

Ediții anterioare

Anul 2024

Anul 2023

© 2011-2024 TransPloiești - toate drepturile rezervate

 

 

TCEPhotoChallenge

07/09/2014 | Cătălin Constantin

 

În urma campaniilor ICE Bucket Challenge, precum și a Găleții cu Cărți, m-am gândit să realizez
„Campania TCEPhotoChallenge”.

 

În ce constă?

 

Este foarte ușor: îți faci o fotografie în interiorul / în preajma unui vehicul al S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești ( fosta R.A.T.P. Ploiești ) și apoi îți provoci 4 prieteni să facă asta. Aceștia au 24 de ore să își facă poza. Fotografia poate fi simplă ori editată, selfie sau groupy ( group selfie ), absolut cum dorești, dar să respecte o singură condiție: să fie în preajma sau în interiorul unui vehicul TCE. Apoi, trimiteți fotografia printr-o postare pe pagina de Facebook a forumului, www.fb.com/TransPloiești și va trebui să aibă hashtag-ul #TCEPhotoChallenge.

 

Pentru că este un concurs, vor exista și premii. Dintre toate fotografiile, poza care va avea cele mai multe like-uri va câștiga, iar premiul va consta într-un abonament pe toate traseele timp de 1 lună + un cont GOLD pe forum ( singurul de acest tip ). Drept pedeapsă pentru cei care nu își fac fotografia, vor trebui să le dea câte un bilet de o călătorie celor 4 care sunt etichetați.

 

De ce facem asta?
- promovăm transportul public din Ploiești într-un mod unic;
- ne distrăm.

 

Baftă!

_________

 

În urma acestei postări, au apărut articole în ObservatorulPh, Adevărul, WYL FM, Ploiești TV, precum și Telegrama.

Reabilitarea liniei de tramvai din Ploiești

28/07/2013

 

Pe la mijlocul anului 2013, când situația celor 2 linii de tramvai era incertă, ba chiar erau multe greve ale angajaților, chiar articole despre scoaterea liniei de tramvai din Ploiești, am decis înființarea unei campanii de prevenire, precum și a unei pagini de Facebook, privind accentuarea procedurilor de reabilitare a liniilor.

 

Desigur, proiectul cu finanțare europeană a fost aprobat, chiar dus la capăt, astfel că și astăzi ne bucurăm de călătoriile cu tramvaiul în Ploiești.

Activarea butoanelor de deschidere a ușilor vehiculelor TCE

30/12/2013 | Cătălin Constantin

 

La sfârșitul anului 2013, am inițiat un proiect-pilot pe unul dintre tramvaiele TCE pentru a testa cât de eficiente sunt butoanele ce comandă deschiderea ușilor.

 

Astfel, timp de 1 lună, călătorii au putut folosi butoanele ce comandă deschiderea ușilor la tramvaiul #100. Acesta prezintă afișe ce îndeamnă călătorii la acest lucru.

La început nedumeriți, călătorii au așteptat în fața ușilor deoarece se așteptau ca acestea să le fie deschise. Cu timpul, tot mai mulți au realizat afișele și au început să apese pe butoane, astfel încât să urce/coboare.

 

Ce am realizat? SImplu: staționarea a durat mai puțin, căldura pe timp de iarnă a fost mai bine conservată în vehicul, astfel că nu toate ușile erau deschise, ba chiar se poate ajunge în momentul în care vehiculul să treacă prin stație fără să oprească în cazul în care călătorii nu se află în refugiu ori cei din vehicul nu au comandat oprirea.

Tramvaiul Moșului

2021 - prezent

 

Cunoscut încă de când eram mici, Tramvaiul Moșului ne-a adus bucurii în (aproape) fiecare iarnă la Ploiești. Din 2020, noi am ”preluat” frâiele acestui proiect, desigur, împreună cu prietenii noștri de la S.C. Transport Călători Express Ploiești S.A. și nu a fost deloc sigur, întrucât în acel an ne luptam cu COVID-ul, fapt pentru care, din motive de siguranță, proiectul nu a avut loc.

 

Însă asta nu ne-a făcut să ne oprim, astfel că din 2021 realizăm acest proiect de suflet, unde mii de copii în perioada 6-27 decembrie au parte de o călătorie cu magicul tramvai al Moșului, unde, împreună cu ajutoarele sale, aceștia primesc mici surprize dulci și cântă colinde.

 

Vezi mai jos edițiile din fiecare an:

 

Dezvoltarea sistemului de anunțare al traseelor și orarelor în stații

01/12/2013

 

La sfârșitul anului 2013, am pus la punct un plan care permitea accesul la informații în timp real legate de S.C. Transport Călători Express S.A. în stațiile ori vehiculele acestora. Iată câteva detalii de atunci.

 

De câte ori nu ați auzit / ați fost întrebați: „ Cum ajung la...?” / „ La a câta stație cobor?”, precum și alte întrebări de genul?

 

Află mai multe detalii accesând butonul de mai jos:

Traseul 444

Traseul 2

Traseul 1

Numărul 5

Numărul 3

Numărul 1

Numărul 2

Numărul 4

Numărul 6

Optimizarea Traseelor

2014 - prezent

 

Încă din 2014 am propus diverse scenarii în legătură cu modificarea traseelor TCE, astfel încât să optimizăm serviciul de transport public din Ploiești. De la petiții, chestionare de opinie, până la adresarea directă către conducerea Societății, aveți mai jos câteva idei:

 

 

 

 

 

 

Revista TransPloiești

26/04/2014

 

În anul 2014, ne-am propus un altfel de revistă, una care să aducă ploieștenilor (și nu numai) o legătură mult mai strânsă cu evenimentele din cadrul TCE Ploiești. Deși extrem de apreciate (având chiar și o posibilă colaborare cu primăria și cu un ziar local), au fost realizate doar 6 astfel de ediții, întrucât timpul a fost din ce în ce mai limitat, acestea fiind puse ”on hold”. Mai jos, aveți link-urile cu cele 6 ediții:

Dacă ai ajuns pe această pagină înseamnă că și tu ești interesat de dezvoltarea sistemului de transport public, în special, cel din Municipiul Ploiești. Mai jos, ai o listă de proiecte pe care le-am expus de-a lungul timpului, încă din 2011. Majoritatea sunt idei și planuri care cu un efort financiar minim se creează un efect maxim în ceea ce privește imaginea TCE Ploiești. Menționăm că aceste planuri au fost expuse fie municipalității, fie directorilor TCE / RATP Ploiești, sub forma unui portofoliu.

Proiectele noastre

Muzeul Transportului Public din Ploiești (IJTL/RATP/TCE) / Salvarea ultimelor vehicule istorice de transport public electric din Ploiești

2015 & 2019

 

În 2015 pregăteam un portofofiu ”stufos” pe care îl prezentam conducerii TCE, în care, ideea de muzeu era și ea menționată.

 

În 2019, am sistat casarea ultimelor vehicule istorice de transport public din Ploiești. Află mai jos ce am făcut.