06.11.2019 | Cătălin Constantin
Există în toată lumea. De la începutul fiecărei regii / societăți / firme de transport public, au fost păstrate vehiculele care au scris istorie. De ce nu putem avea propriul muzeu al transportului în Ploiești? Fotografii, date, cărți, timbre, bilete, registre, vehicule, le avem pe toate.
Încă le mai avem. Am spus „ încă ”. Lista vehiculelor nu este completă, însă poate fi completată. Vehicule care au circulat în Ploiești și nu au fost păstrate mai pot fi găsite în țară, precum tramvaiele Timiș. Dar până să ajungem acolo, mai întâi să facem ceva, să păstrăm vehiculele și să construim un garaj în care să fie trimise toate vehiculele ce și-au lăsat amprenta în domeniul transportului public din Ploiești.
Din păcate, am pierdut câteva ”bătălii” cu administrația, astfel că vehicule importante ale istoriei transportului public ploieștean au fost casate, noi aflând acest lucru ori în timpul casării ori după acest proces. Printre acestea enumerăm: troleele Rocar, Berliet, FBW, autobuzele Dac, mașini de intervenții.
Însă, pentru a putea încheia pe un ton cât de cât pozitiv, am reușit să salvăm de la tăiere câteva tramvaie, astfel că lupta nu a fost pierdută.
Întrucât în 2019 eram stabilit în Birmingham, UK, nu mai aveam contact atât de mare cu administrația din Ploiești, astfel că am aflat că ultimele tramvaie păstrate inițial pentru un potenial muzeu se aflăa într-un proces de casare. Astfel, am apelat la Consiliul Local și TCE Ploiești, în același timp, pornind o petiție în acest sens. Mai jos, detaliile:
În atenția:
Primarului Municipiului Ploiești, dl. Adrian Dobre
Consiliul Local al Municipiului Ploiești
SC Transport Călători Express SA Ploiești
Salvarea ultimelor vehicule istorice de transport public electric din Ploiești
Forumul TransPloiești, site dedicat transportului public din Ploiești, fondat în 2011, dorește să atragă atenția ploieștenilor și nu numai în legătură cu decizia luată în cadrul SC Transport Călători Express SA Ploiești, de a casa și ultimele vehicule istorice de transport public electric, tramvaie ce au făcut istorie în municipiul Ploiești.Forumul TransPloiești solicită autorităților competente atât din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, cât și din cadrul SC Transport Călători Express SA Ploiești, să oprească imediat procesul de casare al tramvaiul de epoca Lohner cu număr de parc #5000 (inclusiv remorca), precum și al tramvaiul V3A-97M-Faur cu număr de parc #051 (ex număr de înmatriculare Ploiești 8-006) ale SC Transport Călători Express SA Ploiești și să continue procesul de conservare/restaurare, cu scopul înființării unui muzeu în viitorul apropiat.
Lohner #5000
V3A-97M-Faur #051
Ambele vehicule au fost păstrate cu acest scop în tot acești ani, așa că nu se înțelege cum s-a ajuns la această decizie, cea de casare, întrucât nu acesta a fost scopul din momentul conservării până în prezent (cel al recondiționării pentru muzeu). În imaginile de mai jos, puteți observa în ce stare au ajuns, în condițiile în care în momentul de față, acestea sunt în proces de casare. Aceeași soartă se pare că o au și vehiculele de intervenții, de asemenea, păstrate în toți acești ani, pentru ca în 2019 să fie casate. Pare logic, nu?!Tramvaiul V3A-97M-Faur reprezintă singurul exemplar care a circulat în afara Bucureștiului, având o istorie mai mult decât interesantă, pe care reprezentanții SC TCE Ploiești SA pot să o valorifice odată ce acesta va fi recondiționat. Acesta a fost achiziționat în 1997 cu scopul modernizării parcului de tramvaie. Din păcate, municipalitatea nu a mai avut resursele necesare achiziționării întregului lot, așa că au decis păstrarea singurului exemplar fabricat pentru Ploiești. Acesta a circulat fără probleme ani de zile, martoră fiind vatmanul care l-a condus, fiind singura care știa să îl conducă de altfel. Singurul motiv pentru care a fost retras a fost din cauza bandajelor care ajunseseră la limită. Acesta a fost inclus în planul recondiționării tramvaielor în timpul lucrărilor la linia de tramvai, însă, încă odată, s-a renunțat în cele din urmă la includerea acestuia în lot.V3A-97M-Faur acum:
Lohner și vagoanele de intervenție acum (sursa: Observatorul Prahovean):
Dorim să înțelegem cum dintr-un vehicul de epocă în care au fost alocați bani cu scopul recondiționării astfel încât să fie expuse ca vagoane restaurant în centrul Municipiului Ploiești s-a ajuns la decizia casării în masă a ultimelor dovezi istorice ale transportului public electric.
Mai jos vă prezint o listă de vehicule ce au fost conservate inițial pentru muzeu, însă decizia din urmă a fost casarea lor:
Autobuze:
• MAN SG192 (#2180 și #2181, casate în 2005);
• DAC 117 UDM (#2270, casat în 2007/2008);
• DAC 112 UDM (ultimele 3 exemplare au fost casate în 2015-2016);
Troleibuze:
• Rocar 312E cu număr de inventar #5203 (ex număr de înmatriculare Ploiești 1-003) casat în 2018;
• Berliet ER100 cu număr de inventar #5208 (ex număr de înmatriculare Ploiești 1-008) casat în 2018;
• FBW 91-GTS - toate cele 15, #5211-#5225, au fost casate în 2018.
Troleibuzele Rocar 312E și Berliet ER100 au marcat înființarea transportului public cu troleibuze din Municipiul Ploiești, în timp ce FBW 91-GTS au marcat dezvoltarea acestuia, odată cu achiziționarea acestora, linia 244 fiind deschisă publicului călător.
Tramvaie:
• V3A Clasic - toate cele 30 de modele casate în 2000-2003;
• Timiș - toate cele 32 de vagoane (dintre care 16 vagoane remorcă) retrase în 2003; ultimul cuplu rămas, #013+#413, a fost casat în 2009.
Asemenea troleibuzelor menționate mai sus, tramvaiele V3A și Timiș au marcat înființarea transportului public electric.Aceasta este doar o scurtă listă a vehiculelor recent casate.
Scopul final?
Atât Forumul TransPloiești, cât și pasionați ai vehiculelor din țară, respectiv Europa, ne dorim înființarea unui muzeu al vehiculelor SC Transport Călători Express SA Ploiești unde aceste vehicule să își revendice locul meritat în istorie.Acest proiect însă nu poate fi realizat dacă vehicule care au făcut istorie în acest municipiu sunt valorificate la fier vechi. Ani la rând, vehicule destinate conservării au fost casate pentru că cel mai probabil deranjau vizual. Acestea nu au beneficiat de vreo recondiționare, respectiv sume investite în ele, deși, încă din 2011, de când activăm ca forum, au fost promisiuni din partea directorilor SC TCE SA, pe atunci RATP Ploiești, că vehiculele vor fi salvate.
Participă și tu!
În acest sens, apelez la înțelegerea persoanelor în măsură să ia aceste decizii de a stopa efectiv orice măsură de casare a ultimelor vehicule istorice din Municipiul Ploiești.Mai mult de atât, o petiție a fost creată cu acest scop: SEMNEAZĂ ȘI TU AICI
Avem nevoie de dezvoltarea acestei culturi. Orașe din toată lumea, inclusiv din România, au reușit să restaureze vehiculele lor istorice, chiar să construiască muzee/spații alocate acestora (exemple: Timișoara, Iași, București).Forumul TransPloiești așteaptă cu interes răspunsul autorităților menționate în prima pagină cu privire la:
1. Conservarea vehiculelor menționate mai sus (tramvaiele Lohner și V3A-97M-Faur);
2. Construirea unui muzeu de vehicule al SC TCE SA.
După realizarea petiției, am primit următoarele răspunsuri, la doar 2 zile distanță:
După discuțiile cu primarul Municipiului Ploiești, dl. Adrian Dobre, acesta a precizat că atât tramvaiul Lohner, cât și o drezină vor reintra în parcul TCE Ploiești.
Ca proiect, cuplul Lohner va fi cosmetizat și plasat în Parcul Municipal Vest, unde cel mai probabil va fi transformat în cafenea.
Acestea au fost licitate pentru valorificare, astfel că TCE a trebuit să le recupereze de la compania ce a câștigat licitația.
L-am rugat pe dl. primar să ia măsurile necesare salvării tramvaiului V3A-97M-Faur #051, întrucât acesta reprezintă o parte din istoria transportului public electric din Ploiești.
Aș dori să mulțumesc pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit în această campanie.
Muzeul Transportului Public din Ploiești