Logo CV

© 2011-2024 TransPloiești - toate drepturile rezervate

6 decembrie 2021

 

Dragilor, astăzi suntem onorați să vă prezentăm un proiect de suflet la care lucrăm de ceva timp: Tramvaiul Moșului.


De astăzi, 6-12-2021, până pe 27-12-2021, ne-am gândit să încheiem anul cu zâmbetul pe buzele piticilor din Ploiești (și nu numai) printr-o călătorie de neuitat alături de însuși Moș Crăciun la bordul magicului său tramvai.


Pe parcursul călătoriei, cei mici vor primi surprize dulci de la ajutoarele Moșului.


Transportul va fi gratuit pentru copii, precum și pentru o persoană adultă care îi va însoți.


Ne bucurăm să avem sprijinul Primăriei Ploiești (Andrei Volosevici), cât și cel al TCE Ploiești, astfel că de la un proiect care se presupunea să dureze 4 zile, acesta a fost extins pe întreaga lună. Totodată, acesta nu ar fi fost posibil fără implicarea prietenilor de la Fundatia Mereu Aproape prin campania ajutEu (mulțumim Alessandra Stoicescu), dar și a sponsorilor de LaProvincia.


Mai jos, orarul Tramvaiului Moșului:
- Plecările de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești spre Gara de Sud (traseul 101) vor avea loc la orele: 10.30, 13.30 și 16.30;
- Plecările de la Gara de Sud spre Spitalul Județean de Urgență Ploiești (traseul 101) vor avea loc la orele: 11.30, 14.30 și 17.00;
- Plecările de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești spre Gara de Vest (traseul 102) vor avea loc la orele: 12.10, 15.10, 17.30;
- Plecările de la Gara de Vest spre Spitalul Județean de Urgență Ploiești (traseu 102) vor avea loc la orele: 12.50, 15.50 și 18.00.


Sărbători Fericite!
Echipa TransPloiești

Tramvaiul Moșului 2021